Merg sâmbătă la Gara Auto Centru să primesc un pachet de acasă, din Bieşti. Şi pentru că la noi alegerea la transportul rutier e mare, o rog pe mămica să trimită coletul cu ruta Şercani- Chişinău, ora de sosire îmi era convenabilă. Iar pentru că am acumulat destulă experienţă în şase ani şi jumătate de trăit în cămin la întârziat la gară, mi-am zis de această dată să mă pornesc cu o rezervă de 40 de minute. Mă rog, am să merg alene pân la staţie- 10 minute, să admitem că stau în ambuteiaj alte 20 de minute şi încă 10 minute mă împiedic printre trecătorii din piaţă. Urma să ajung tocmai la timp.
Dar pentru că niciodată târguiala de la cămin nu se potriveşte cu cea de la gară, naţi-o bună c-am păţit-o şi am ajuns exact cu 40 de minute înainte. Eeeeh, bine că taman atunci n-a fost nici pomină de ambuteiaje, că de obicei am cam permanet acest noroc. Dar dacă tot am ajuns mai devreme şi n-am ce face, aştept cuminte la întâlnire. Merg la intersecţia preferată- staţia microbuzelor mele şi stau. Ei da cât poţi să stai locului şi să aştepţi patru roţi şi o geantă cu mâncare?
Eu mai mult de două minute n-am rezistat. Am pus căştile în urechi, am conectat kiss fm-ul meu preferat. Prea plictisitor. Deschid şi facebook-ul să văd ce mai nou, tot ceva parcă nu-mi ajunge. Încep a-mi flutura aripile şi ciolanele ritmat după muzică. Altfel deodată, mai fericită nu ştiu cum. Încep să analizez toate vitrinele de prin preajmă. Aflasem cât costă un kg de mandarine, un costum pentru Moş Crăciun şi un set de ciorapi pufoşi de iarnă. Şi iată aşa, nici habar de grijă de pachetul meu. Îmi amintesc la un moment dat pentru ce de fapt stau eu acolo şi încep a mă holba la toate microbuzele albe să văd de n-o fi al meu. Mă uitam, da nu mai apucam să citesc ce scrie pe tăbliţa din faţă la cât de distrată eram. După ce realizasem că poate fi chiar cel pe care îl aştept, alergam să citesc repede destinaţia. Am făcut aşa la vreo şapte microbuze albe.
Trecuseră abia 10 minute, da eu parcă aveam deja trei zile în gară. Nu ştiu cum se face că încep să simt pe pielea mâinii drepte nişte răcorică. Nu atrag atenţia. Mai trece ceva timp, da mâinii mele ii mai frig. Le bag pe ambele în buzunar. La stânga efect este, la cealaltă nu. Ce-o mai fi şi asta? m-am întrebat. Strâng mâinile căuş şi suflu în ele. Gândeam că s-a dezmurţi dreapta niţel. Nimic măi drace. Mă uit în palma dreaptă, apoi în stânga, dar nu văd nimic deosebit. Trag mânecile paltonului peste mâini, oricum la unghiile din dreapta le e frig. Tu la mama lor.
Nu ştiu ce s-o fi întâmplat cu dreapta, dar nici nu mai aveam timp să mă gândesc căci văd de departe Şercaniul. Ridic mâna cu care scriu în semn să oprească. Când colo, holb ochii şi văd degetele roşii, dezbrăcate. Unde e mănuşa? Prima idee a fost că am pierdut-o, căci eu pot. La a doua varinată nu am avut timp să mă gândesc căci a trebuit să scot din buzunarul stâng 10 lei pentru confortul cărniţei mele din geantă. Iau geanta cu dreapta, dau banii şoferului cu stânga şi văd că ea are degetele îmbrăcate şi că mai ţin acolo o mănuşă. Pesemne eu când am scos telefonul din buzunar să văd cât e ora, am luat de pe mâna dreaptă mănuşa şi i-am dat-o mânii stângi s-o ţină. Şi am stat aşa cu o mână afară jumătate de oră fără să caut mănuşa în mâna stângă? Da, ai stat. Şi dragă Doamne m-am uitat la mâini, le-am strins, în buzunar le-am pus, da tot n-am simţit că una era în pielea goală pe frigul cela.
Mi-am pus eu frumos mănuşa dreaptă la loc, am verificat situaţia şi în partea cealaltă, am înşfăcat mâncărica şi m-am dus. Mare minune de om mai sunt şi eu. Data viitoare s-ar putea să-mi caut capul printre trecători.
Comentarii
Trimiteți un comentariu