Puiul de melc cu două case

            

Sursa foto: Click

Mariuţa, o fetiţă de vreo 4-5 anişori, găsi în timpul jocului un pui de melc cocoţat pe o frunză de brusture. Micuţul din cochilie a entuziasmat-o atât de mult încât l-a luat atent în palme şi a alergat într-un suflet la bunicul său. Cu mâinile strânse căuş îl întreabă şmechereşte:

- Bunicule, ia ghici ce am ascuns în palme.

- Un aricel, făcu repede el.

- Nuuu, se amărî fetiţa.

-O buburuză, se grăbi să găsească alt răspuns bunicul. Măriuţa îi lămuri cî nici acesta nu era răspunsul aşteptat de ea. Bătrânul schiţă un zâmbet printre mustăţile lui albe şi-i spuse:

- Ei bine, mă predau. Nu ştiu ce ai ascuns în palme.

-Nu-i nimic, îl linişti nepoţica. Îţi spun eu. Am un puişor de melc.

- Şi de unde ai luat-o că încă e puişor? se miră prietenul de suflet al Mariuţei.

- Cum de unde? Nu vezi că el e trist şi că cu ochişorii îşi caută mama şi tatăl?

- Poate că o fi şi aşa.

-Dar, bunicule, de ce puii de melc nu merg de mână cu părinţii lor: cu mama melcoaică şi cu tatăl melcoi?

Bunicul se scărpină la ceafă neştiind ce să răspundă.

-Poate o fi fiind plecaţi la muncă?

-Nuuu, nu cred, se răsti aproape fetiţa. Dacă sunt părinţi, nu-şi lasă copiii singuri. Şi apoi de ce să lucreze dacă melcii nu au nevoie de bani pentru a-şi construi case, aşa cum facem noi, oamenii. Bunul rămase tăcut, aştepta o altă întrebare trăsnită.

-Uite, mi-a venit o idee. Ce-ar fi dacă eu am să devin mama acestui omuleţ de melc? Am să-i fac mâncare, am să-l hănesc şi am să-i cânt cântece de leagăn. Şi asta nu e tot. Am să-l iau la noi în casă şi va deveni un pui de melc cu două case. Ce zici?

-Cred că are mare noroc că a dat peste o fetiţă ca tine.

Dar în sinea lui, bunicul încerca să-şi imagineze  cum arată un pui de melc cu două case şi cum Mariuţa avea să facă din acest pui un omuleţ de melc.