Vasea, du-te şî dă mâncare la căpri

    
      

Sursa foto:Agrointeligența

       Frig de-ţi îngheaţă şiolanele dacă ieşi cu dânsâli goale prin omăt. Da omătul străluceşte şi scârţie şi niş treabă n-are el cu oamenii şi cu necazurile lor. Prin măhală schelăie nişte câini, cei de peste drum scutură ţoalele, da cei de la vale scot apă de la fântâna cu cumpănă. Se pregătesc oamenii de duminică în ritmul şi cu posibilităţile lor. 

       În casa lui badea Vasile încă nu iese fum, cărăruşă pân la poartă şi pân la sarai nu-i făcută, găinile cotcodăcesc a foame, da fumei'sa şădi bătută  de câteva ore bune. Principalu că pân la beşi o trepătat deamu de câteva ori cu pâslele prin omătu de 40 de centimetri. O trebuit s-o bată oleacă pe Vera pentru că l-o rugat să-i verse zoile după casă. Spălase gospodina nişte haine, să nu-i prindă duminica răpănoşi şi neîngrijiţi pe cei trei mucoşi. 

     Ăla micu doarme dus pe lijancă, el încă n-are idee cât îi de problematică iarna pentru ei. Celălalt, de 6 ani, scormoneşte cenuşa din plită cu-n ogrinj. Se pricepe că-i cam frig în casă şi că demult trebuiau să vuiască lemnele-n sobă. Da al treilea băieţandru cară apa, face lucru lu tat'so. El ştie că dacă-i băut şi ridică o sprânceană înseamnă că n-o să repete de două ori pe-un loc şi trebuie de făcut sarcina la semnalul cu sprânceana.

      Trecut de ora 16, focul aşa şi nu l-o mai aprins Vera. Mă rog, vina îi a lui: ea n-are lemne de foc aduse în casă, înseamnă că nu arde focul. Bun principiu la gospodărie au, da iaca copiii trebuie hrăniţi cu ceva.

     Beţivul casei stă în faţa beciului, cu fundul pe-o căldare spartă. Are în mână sticla de 2 litri cu vin negru, făcut de Vera. Că aista la băut îi primu, da la cules poamă nici nu se pricepe. Stă afară, îi rezistent şiuricu lui la frig. Şi apoi ori căldura din casă, ori cea din gura beciului, tot o treabă.

-Măi Vasea, adu nişte cartoafi sî dreg un borş, că tot eşti acolo, se aude din pragul casei.

-Vină şî-ţ e dacă-ţ trebu, i se strofoleşte soţiunea.

-Hadi măi, şi-i om, spune cu dragoste parcă şi cu vocea coborâtă.

El pune sticla la gură şi suge. Ea înţelege că cei câțiva cartofi sînguri n-o să vină, îşi ia şalinca şi un castron şi fuge-n beci.

-Da lemne de foc când mi-aduci? Amuş se trezeşte Tudorel ş-o să vreie să mănânce, da în casă te chişi de frig.

-Da şi, nu ştii unde cresc la noi ulmii în grădină? răspunde scârbos şi arogant în acelaşi timp nea' Vasea.

-Iaca m-oi duşi eu fumeie în chişioarili goale să tai ulm cu ferestrău, da tu să stai să bei pe stomahu gol ca tearfa, oftică din tot sufletul săraca Vera.

-Iaca te-i duşi, încă cum. Că de nu, ti ajiuji căldarea asta din urmă amuş.

     O tăcut. O ieşit cu cartofi din beci. O  dus lemne în casă.  Focu l-o aprins. Mâncare o făcut. Pe cel de ţâţă l-o hrănit. L-o chemat la mâncat. Da cine nu mănâncă borş cald pe timpul iernii, mai ales după un litru de băutură. Nu s-o fâstişit deloc Vasâli al nostru, o înşfăcat lingura şi i-o dat foială. 

N-o ţinut mult liniştea în casa lor, că se aude:

-Vasea, du-te şi dă mâncare la căpri...

Avea să mai spună ceva femeia, da mâna lui care apuca despicătura şi castronul pe care l-o răsturnat pe masă o făcut-o să tacă. Sprânceana ridicată i-o dat de înţeles lu' aist mai mare să-şi tragă ghini pulzunoşii şi s-o mâne să deie crăpăt la animalili şelea. 
Numai micu, stând pe lijancă, încă nu ştie nimic de rău de tat'so.