Zilele toride de vară în sat îs rai. Toată hărmălaia de nepoți azi e la bunica. Mă rog, e sărbătoare și i se făcuse și ei dor de șarlatani. Porțile mari, verzi și puțin ruginite, pe care vin și se duc caprele bunicăi la deal așteaptă să fie deschise.
E ora șase fără un sfert. Toți vecinii încep a ieși la trasă, se duc să-și aducă cornutele de la rând. Bunica azi însă a încredințat tura nepoatei.
- Taniușca, hai mai pe la șase și vreo 10 minute să te duci și tu pân la pod, să alegi ieduții. Pe Dumănica am tuns-o, să știi. Da iezii au coarnele roșii, ca să-i recunoaștem din cârd. Tu ai să te lămurești acolo.
Bine bunică, zise Taniușca în gându-i. Și imediat a și uitat. Că are pesemne lucruri mai importante prin gospodăria bunicăi decât cele opt cornute de pe deal.
În fundul grădinei e copt cireșul cel dulce. Nepoții se pun la întrecere: care mai primul ajunge la el și urcă în vârf. Apoi, prunul dispre vecina Mariica e supraîncărcat de roadă. Anul ăsta a făcut atât de multe prune că bunica face până și țuică din ele. Pe fereastra din fața casei e scos radioul. Bunica îl lasă de sărbători să cânte. Da pe nepoți asta nu-i deranjează și nici împiedică să strige cât îi țin bojocii și să zghihuie până și câinii din legătoare.
Și așa când aproape înserează, în ograda bunicăi începe un război adevărat pentru nepoți. Cei șase draci, cum le zice bunica atunci când fac boroboațe, luptă aprig cu rădăștile. Artileria grea e în frunte, fratele mai mic și cu văru dau foială cu lopețile. Eu cu sora mărșăluim prin cer cu măturile, să ochim adversarii. Aiștilalți doi, verișorii, că-s prea mici pentru luptă, adună cadavrele și le pun în hârgăie găsite prin ogradă. Să vedem dacă am omorât suficiente insecte pentru ziua de azi.
Și cum îi zghih și mare tămbălău în războiul din ograda bunicăi, iaca numai îl aud pe moșul întrebând de mama cine e dus la capre. Apoi atâta mi-o trebuit. Că aruncată o fost mătura ceea cât colo și împrăștiate sărmanele cadavre de rădăști. Și cum mi-am răsufrecat eu pantalonii și am tras șlapii în picioare, am tulit-o după capre. Nu de alta, da tare se mai supără bunica când nu-i aducem toți iezii acasă.
Și cum fug eu printre cotețuri și țarcuri pentru rățuște, uit că bunica se lăuda cu 20 de puișori pe care i-a scos cloșca. Și cum stau ei în voia lor și scurmă prin troscot, eu din fugă dobor vreo trei. Sărmanii, erau atât de ușori că nici nu i-am simțit când i-am luat la un loc, am vărsat apa din străchinuța lor și am pus-o peste ei. Cum s-ar spune: cadavre de pui prin buruieni nu se văd, înseamnă că ele nici n-au fost. Ieșind pe poartă le-am făcut și prohodu, că să dau cu troscot afumat peste ei atunci nu mai aveam timp. Ori să le sap groapă în fundul grădinii sub salcâmi, să le pun cruci și coroane din holbură nici atâta vreme. Și nu că aș fi vrut să-i omor, sau nu mi-a părut rău de cele făcute, da morții îs morți, da caprele îs mai importante.
Toate bune și frumoase, ajung eu la pod taman la țanc. Îmi număr ieduții și rup o bucată de creangă să flutur din urma lor. Întorcându-mă acasă deja mai la voie, mi-am amintit de năpasta cu puii. Și fără să vreau m-o apucat jalea. Ajung la poartă, trec animalele în ocol, le leg, curnuții îi scot din păr. Și cam gata. Când dau să ies de pe ușa saraiului, văd adunarea din fața casei, mai bine zis de la locul crimei. Ei și mare treabă, merg eu sigură mai departe.
Acolo, interogatoriu mai ceva ca în filme. Bunica întreba cine o făcut asta, da fiicele ei își ispiteau odraslele dacă nu al ei cumva e vinovatul. De trei ori a mers rândul cu: Numai spuneți cine o călcat puișorii, să știu, că nu vă fac nică.
-Ei cine?! Nimeni nu i-o călcat. Bunică, eu am văzut ce s-o întâmplat cu puii, încep eu așa hotărâtă. Mare drac de nepoată mai are bunica, adică pe mine.
-Noi eram la război cu toții. Da eu, când să mă pornesc la capre, văd cum în fața mea se rupe un crac din măr și cade peste butoiul cel cu apă de ploaie. Ap bunică, puișorii erau taman atunci acolo. Acei trei care amu îs morți. Eu de câte ori mi-am julit genunchii de el și am zis să nu-l mai pui acolo? fac eu pe victima.
-Bun, numai atâta o zis. Și o luat mâinile din șolduri și și-o cătat fumeia de nevoie. Așa de vesel am răsuflat că mi s-o părut că gata, am rezolvat. Și iaca numai aud:
-Da cum o putut ei să ajungă sub strachina lor dară?
-Foarte simplu. Huuu. Ușoară întrebare, mă gândeam că amuș zice că precis eu am gătit dela.
Măta m-ai trimis la capre și eu m-am dus. Da când i-am văzut pe ceilalți pui cum o venit la ei și o început să-i mănânce mi s-o făcut jale. Și cum eram în întârziere la capre, n-am apucat să le fac groapă și cruce după casă, așa că am apucat numai să întorc străchinuța peste ei.
Da bunica așa o luat-o pe mămica într-o parte și i-o zis:
-Oooof, că tare-i jăloasă Taniușca câteodată (mincinoasă mi se potrivea mai bine), mai ales când e vorba de puișori. Parcă văd cum avea să-i bocească în grădină vreo trei zile.
Sursa foto: Eu si grădina -WordPress.com
Comentarii
Trimiteți un comentariu