S-au oprit doi câini vecini cu ograda la vorbă în drum. Au niște
chestii gospodărești importante de pus la cale. Rex, un patruped roșcovan, cu
ochi sticloși și focos e tare alintat și iubit de bunica. Mănâncă numai
bunișor și din palme. Are casă mai ceva decât cotețul cocoșilor și
nici nu stă în legătoare. Bobic, puțin clăpăug, ochii ascunși în
plete și la fel de vânjos ca prietenul lui, mănâncă din deliciul
porcilor de fiecare dată. În schimb, e mâna dreaptă a copiilor și-i însoțește
peste tot.
-Auzi, Bobic. Mâine la bunica vin nepoții de la Chișinău. M-o pregătit
azi moral. O zis să rabd trei zile, numai trei și gata. Am să te rog să mă ajuți.
-Ha ha. Ai să ai și tu alinare în ogradă.
-Hai să nu facem haz de necaz de blana mea. Că-ți trimit ție
baistrușii bunicăi.
-Noooo, Rex. Că eu am obligațiuni mai importante când nu stau în
legătoare. Am niște rățuște de fugărit prin nalbă, șap de hămăit la găini. Și
așa mai spre seară, Marcica vine pe la mine (prietena pisică a lui Bobic).
Nu vreu eu să trec prin suferințe cu nepoții tăi.
-Bobic, te rog eu frumos. Parcă îmi ești prieten. Ce nu ții
minte cum prindeam împreună vrăghii de la țaca Pașa sub cuhne?
Dacă nu mă ajuți să mă descurc cu ei, îți fac năpastă în
gospodărie. Vin la voi în grădină și mănânc vreo cinci puișori. Să vezi
ce priseagă ai să mănânci tu atunci.
-Mare treabă, iaca ai văst? Eu câte rățuște am mâncat de la voi când stăteau
cu cloșca sub gardu nostru? Văd că niș pân în ziua de azi bunică-ta
n-o mai aflat.
-Hai măi Bobic, și-i câine de cinste. Ei îs doi, au să mă omoare, fugărească prin
ogradă, chinuie, îmbrobede, legene, scalde și
nu-mi mai imaginez ce-au să facă vara asta cu mine.
-Hai că vedem, Rex. Prea mi-i jale să te las pe așa mâini de
copii. Am să mă repăd câte o fugă în fiecare zi la voi, cât timp
tu ai să-ți tragi răsuflarea. Da dacă o să mă doară tare, o
tulesc acasă, niș nu mă uit înapoi printre ștachete. Să știi și
să ții cont.
Aveau sa mai bârfească vecinii, că mă rog, au
multe de spus. Da pe Rex taman îl striga bunica să-i arunce ceva gustos de-ale
gurii, da Bobic o văzut blănă de mâță străină în ogradă și era nevoit să facă o
raidă. O bătut palmele prietenii, o dat din cozi în semn de rămas bun și și-o
cătat de gospodării.
Iaca vine și ziua cea mare. Bunica fuge spre
poartă cu mâinile întinse și se întoarce cu doi puradei în brațe: Năstica și
Vovca, care n-au mai mult de cinci anișori. Ei și cum credeți, n-o ajuns bine
la prag că Năstica striga Lex! Lex! Bunica, unde-i Lex? da Vovca se tot
întindea cu brațele spre căsuța în care bietul câine își aștepta prietenii de
companie cu lăbuțele la ochi și cu frică. Vineri, sâmbătă și duminică, același repertoriu: dimineață- călare pe Rex prin prejurul
coștireței, mai pe la ora 11 mânca sărmanul câine cireșe de-i plesneau fălcile.
Când soarele dogora cel mai tare era deamu într-un lighean de aluminiu plin cu
apă și blana numa-n spumă. Pe la chindii era legat cu două curelușe de gât și
tras concomitent la dreapta și la stânga. I se mai puneau ochelarii bunicăi pe
ochi și fundiță la ureche. Da spre seară...învelit în niște țoluri din tindă și
purtat în brațe ca pe o cocuță.
Amu, prietenul ista a lui Rex, Bobic, pândea
printre gard chinurile camaradului. Dacă ar fi privit și s-ar fi tăvălit de râs
numai el era una, da așa, el o chemat și spectatori. La nivelul de jos erau
puișorii, cu un cap mai sus se vedeau niște gâște, apoi Bobic și Marcica, iar
la balcon cele trei capre pe care tot el le aducea seara de la rând cu copiii.
Și privind așa cu satisfacție, și-o amintit Bobic de vremea când cel de peste
gard nu s-o împărțit cu o plăcintă, s-o înșiudat și o trimis și copiii din drum la ajutor. Cum s-ar spune unde joacă un câine și doi copii, neapărat
mai trebu încă vreo patru. Degeaba ofta Rex în chinuri și striga după ajutor, că trădătorul
repede se prefăcea că are treabă în gospodărie.
Sursa foto:
Guliver/gettyImages
Comentarii
Trimiteți un comentariu