Chiochi Jăni, mama o zîs să-i dai niște ouă pintru plășinti

       

        Vara, în gospodăriile țărănești, muncă- câtă poate duce o căruță, mai ales dacă are și boi dinainte. Apoi iaca așa și în familia lui Victoraș de pe malul pârâului. Petrică stă sub gard cu o frunză mare de brusture în cap, să-i țină umbră. Are în mână un șiomag și tot numără bobocii. Ba de la gard la drum, ba invers. Tat'su i-o zis că mardeala îi a lui dacă mai prăpădește vreun boboc. Amu îi cu ochii în patru, săracu copchil. Nu mai prinde cărăbuși și nici nu șuieră din cuctă. Meseria lui de paznic e mai serioasă. Angelica o rămas gospodină în casă, adică la cotlon. Are o tigaie mare cu ulei încins, în care pune și scoate pe rând turtele făcute de ea cu chiu cu vai, că mă rog, nu oricine pune mâna pe șitori chiar de la 7 ani. Petrică zice de turtele ei că-s cracaleți, când vrea să-și bată joc. Da și ea nu se lasă mai prejos, îl amenință că-l pârăște tatălui cum o înădușit motanul călcându-l întâmplător când dormea pe lejancă.

       Victoraș numa i-o strunit de cu seară pe toți cu zadănii și s-o dus dis de dimineață la prășit la vie. O mai luat doi vecini de pahar cu el, să-i ție de urât, și-n  vo nouă ceasuri or termina ei poate cele patru rândișoare de vie. Jănea o rămas acasă. Are baligă de cal strânsă în doi saci. O fost într-o duminică cu copchiii la adunat. Paie o luat de la cumătra de peste drum, că i-o scos cloștele puișori și nu mai are nevoie de ele. Și de pe la vreo cinci dimineață, cât era încă răcoare, și-o umplut și bacul de 100 de litri cu apă din vale, că la ei îi cam puțină și se scoate cu lut. Cu broboada albă cu flori de mac pe cap, legată la spate, și cu pestelca leoarcă și picioarele de lut, drege saraiul pentru vacă. E cam bortilit de vreme și de ploi. Se chinuie sărmana singurică cu saraiul ista de vreo două săptămâni.  Victoraș nu se prea pricepe la treburi de estea.

         Ei și cum se audi ba Angelica țipând că s-o fript, ba Petrică întrebând de boboci unde se pornesc, ori Jănea gândind în voce tare dacă două tazuri de lut îi ajung, iaca numai strigă cineva la poartă:

-Chiochi Jăniiii!

-Chiochi Jăniiii!

Scoate fumeia chișoarili din lut, așază broboada ghini pe cap, și se ripedi la poartă să vadă cine-i acolo. De strigat încă strigă, da de după poartă iaca nu se vede nimi.

-Chiochi Jăni, gheaghi Victor! se aude a treia oară răspicat o voce rușinoasă de copil care deamu o reușit să răgușească și să se sature să tot strige.

Și-o dat seama Jănea după umbra șlepșii din cap că e Gheorghiță a lui Vasile. Copchilu rușinos, cum îi învățat acasă, niș n-apucă să zică bună ziua și să ajungă cu ochii la privirea vecinei la care l-o trimis mam'sa că zice:

-Chiochi Jăni, mama o zis să-i dai niște ouă, că vre sî facă plășinti.

Chiochea Jănia așa l-o scurtat din privire, și-o scărpinat ceafa ș-o întrebat:

-Să-i dau, ori poate să-i împrumut? ischitește vecina, de parcă mogâldeața asta mititică tare se pricepe în împrumutat.

-Nu știu chiochi Jăni dacă să-i dai ori să-i împrumuți. Țin minte precis numa că mama o zâs fără ouă să nu vin acasă că voi aveți tare multe da vă zgârșiți să dați.

         Ei mă rog, așa-s copchiii, uneori scot cam și colbul din casă, nu numai gunoiul. Da n-ave să se mai pună fumeia cu-n copchil. Așa că i-o răspuns ca de rămas bun:

-Apu iaca măi Gheorghiță să-i spui lu mam'ta că puișorii șei de la piață, pe care o să-i cumpere și o să-i hrănească ghini cu macuh șî urluială și la care tu o să le rupi buruian o să-i facă și ouă pintru plășinti.

Sursa foto: diana's cakes love - blogger