Cum sărbătorește Margareta Petrovna Ziua Profesorului


Sursa foto: istoriiregasite.wordpress.com


La 5 dimineaţă a sunat alarma. Margareta Petrovna a tras pe ea o coftiţă de lână, ciorapi groşi, galoşii în picioare şi basmaua violetă cu flori. Şi-a pus în brâu un şorţ de lucru, şi-a răsufrecat mânecile şi s-a înfipt în grămada de popuşoi. Are vreo trei zile de când stă acolo şi a auzit la radio ploi, aşa că nu vrea să-i mucigăiască. A gătit vreo doi saci în ritm grăbit, gândindu-se ce povestioară să mai spună azi micuţilor din clasa a doua, la lecţia de română.

Fără ceas sau telefon mobil a calculat vremea, a aruncat rapid popuşoii în sâiac şi a aranjat cioclejii la gard. În acelaşi tempou a făcut o raidă pân în dosul casei, a dat mâncare la câini, păsări şi iepuri. În tot timpul ăsta pe aragaz fierbea opăritura pentru purcel, într-un crătiţoi boţit de aluminiu.

Cât se răceşte mâncarea lui Vasilică, mulge iute văcuța, căci odată ce iese din casă trebuie şi pe ea s-o ducă la lucru, la păscut. Apoi intră în casa mare, să-şi aleagă „nareadul”. Ajunsă în faţa oglinzii şi-a amintit că azi pentru profesori e sărbătoare. Aşa că a scos de acolo fusta preferată în carouri şi o bluză roz, cu guleraşul frumos, pe care o primise cadou de la o colegă de breaslă. 

Ora 8 se apropie, nu mai reuşeşte să bea cafea, ceai cu biscuiţi şi alte delicateţuri pe care nici nu le are. Cei 1700 de lei i-a împărțit demult pe lumină, gaz, telefon și alte chestii importante. A turnat repejor într-o cănuţă laptele încă călduţ şi din mers l-a băut cu un călcâi de pâine. A pus în geantă câteva nuci şi o altă bucată de pâine, pentru o mică gustare printre recreaţii.

La 7 şi 30 de minute a încuiat uşa cu lacăt, a dezlegat-o pe Joica, a pus pantofii într-un pachet şi a ieşit din ogradă. La ora 8, văcuța era deja la post, iar galoşii puşi în locul pantofilor. La 8 şi 35, cu 5 minute întârziere, a intrat doamna învățătoare în clasă. A strâns felicitări, urări de bine și un braț de flori.

Pân pe la ora 13, a avut lecţii de desen, muzică, română şi sport. După care nişte consultări cu părinţii şi adunare în cancelarie referitor la comasarea a două clase. Când oficial şi-a încheiat programul de muncă şi-a amintit că panoul din faţa clasei trebuie schimbat. A tot amânat că ba fuga acasă la popușoi ba la poamă. Da acu a decis că nu mai amână, s-a apucat de pictat, înşirat culori, desenat pe pereţi, murdărit mâini de cerneală. Pe la 16 a isprăvit colţişorul clasei, tare au să se mai bucure mâine picii de el. A mai aranjat vreo două cărți prin clasă, a verificat câteva caiete. Când s-a trezit trebuia deja s-o aducă pe Joica înapoi acasă. 

De la școală a mers direct pe imaș. Cu crizantemele în stânga și cu o vărguță în dreapta, o întreba pe însoțitoarea cornută ce treburi urgente are de făcut. Pân a ajuns acasă, pân a muls văcuța și a mai dat mâncare la toate orătăniile mai se însera. A bătut nucul din gura beciului. A smuls sfecla din grădină și a dus-o în beci. I s-a părut cam frig azi așa că a adus în casă niște lemne, să facă un focușor în sobă. 

Pe urmă și-a amintit că mâine au verificări de la direcție și trebuie să scrie proiectele lecțiilor. După ce a isprăvit cu foile, chinul profesorilor cu mâinile de nuci, vin sau pline de bătături, a opintit ceaunul de 30 de kilograme pe aragaz și a închis pân aproape de miezul nopții vreo 13 borcane de gem din mere. Când și-a dat seama că iar n-are timp să gătească a turnat o cană cu lapte proaspăt și l-a băut cu pesmeți. Și-a sunat copiii împrăștiați prin capitală să știe cum o duc. Și-a făcut rugăciunea de seară. Obosită, s-a băgat sub plapumă. A pus alarma să sune iar la ora 5 și a stins lumina. 

Așa a sărbătorit ziua profesională (ca și restul zilelor) Margareta Petrovna (n. red. nume inventat și alcătuit din mai multe profesoare). 

P.S. Să ne trăiască îndrumătorii vieții și să le fie zilele mai pline de copii și mai goale de probleme.

Comentarii